Boala extrem de periculoasă pe care românii nu știu că o pot ține sub control dacă urmează câțiva pași simpli

Boala extrem de periculoasă pe care românii nu știu că o pot ține sub control dacă urmează câțiva pași simpli
Publicat: 15/05/2017, 19:38

Aproximativ 6% dintre români sunt diagnosticați cu astm, potrivit Societății Române de Pneumologie, reprezentând undeva între 800.000-1.000.000 pacienți. De partea cealaltă, la nivel european, numărul de persoane cu astm bronșic ajunge la 30.000.000, aproape 20% suferind de astm sever.

Conform celui mai recent studiu al Societății Europene de Pneumologie (ERS), în fiecare săptămână, 1 din 5 pacienți cu astm sever suferă o criză atât de severă, încât nici măcar nu poate solicita ajutor. Toate acestea pentru că pacienții încă nu știu că pot duce o viață normală dacă își iau tratamentul și se feresc de factorii de risc.

Dacă unii factori de risc nu pot fi controlați (cum ar fi sexul – femeile fac mai des astm decât bărbații – sau istoricul familial de alergii sau astm bronșic – frecvent, persoanele cu astm bronșic au rude care se confruntă cu aceeași afecțiune sau sunt alergice), există un număr de factori de risc care pot fi controlat și care, deci, ar putea fi evitați astfel încât să le îmbunătățească pacienților calitatea vieții:

– fumatul: aproximativ jumătate dintre cazurile noi de astm ani apar la fumători;
– factorii de mediu: astmul ocupațional poate apărea ca o reacție la anumiți alergeni de la locul de muncă;
– praful: expunerea la praf este asociată cu un risc crescut de astm bronsic;
– gândacii: s-a demonstrat că oamenii ce care trăiesc în case infestate cu gândaci au de patru ori mai multe șanse să facă astm decât ceilalți

Prevenția este, de asemenea, extrem de importantă. Cei care nu au fost încă diagnosticați, dar au simptome respiratorii sugestive pentru astm, sunt alergici ori au rude care au fost diagnosticate cu astm, este esențial să se prezinte la medic pentru controale de rutină.

Astmul este o boală destul de costisitoare, astfel că, la nivel european, costul total anual al acestei boli a fost estimat la 19,3 miliarde de euro. Asta pentru că 3 din 10 pacienți diagnosticați cu astm ajung să lipsească de la locul de muncă sau de la școală din cauza spitalizării sau a tratamentului de urgență pentru această afecțiune. Absenteismul ajunge, în medie, la 7 zile/an/pacient.

De asemenea, 1 pacient din 5 ajunge să nu poată munci sau studia din cauza faptului că suferă de această afecțiune.

În ceea ce privește mortalitatea datorată acestei suferințe există un studiu făcut doar la nivelul Marii Britanii, unde 45% dintre pacienți au decedat pentru că nu au apucat să solicite asistență medicală sau pentru că nu s-au tratat corespunzător.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×